Ce determină imaginea de sine? Partea 1

Ce determină imaginea de sine? Partea 1

Imaginea de sine este influențată de foarte multe lucruri ce nu pot fi cuantificate în totalitate.

Totuși, există câțiva indicatori observabili ce ne pot ajuta să explorăm acest subiect.

Te poți raporta la relația cu corpul tău, la încrederea în sine, la cum te prezinți în lume și la mesajul pe care îl transmiți. De asemenea, ne putem uita și la cum alegi să te exprimi, cum interacționezi cu oamenii, cu câtă blândețe te privești în oglindă și cât de împacat te simți la sfarșitul zilei.

Dar totuși, ce este imaginea de sine??

Imaginea de sine poate fi definită în mod general ca părerea ta despre tine însuți. Ea este cumulul percepțiilor tale despre tine, asupra acțiunilor, covingerilor și atitudinilor tale.

De cele mai multe ori, avem o imagine distorsionată asupra felului în care suntem, lucru ce este puternic influențat de convingerile pe care le avem. Ajungem să ne subestimăm pe unele planuri, să ne supraestimăm capacitățile pe altele.

Atunci când observăm imaginea distorsionată, fie începem să ne simțim ca niște impostori, fie ne simțim orgolioși sau chiar deosebit de emotivi.

În orice caz, felul în care ne percepem pe noi înșine, influențează puternic comportamentul, reacțiile emoționale și concluziile pe care ni le formăm despre lume.

Pentru a îmbunătăți imaginea de sine, este nevoie să lucrăm la mai multe aspecte – atât pe plan interior (încredere în sine, stare emoțională, fel de a fi), cât și pe plan exterior (mesaj transmis, mod de a reacționa, relații).

În cele ce urmează, vom lua pe rând indicatorii menționați anterior și ne vom uita la felul în care fiecare impactează imaginea de sine, astfel încât a lucra la imaginea de sine să devină un obiectiv realizabil.

2. Impactul relației cu corpul tău asupra imaginii de sine

Unul dintre cei mai puternici factori asupra imaginii de sine este relația pe care o ai cu corpul tău. Spre deosebire de toți ceilalți factori, cu acesta este necesar să te confrunți în mod conștient în fiecare zi.

Felul în care ne raportăm la corpul nostru ne setează rapid starea pe care o avem. De câte ori nu s-a întâmplat să fim mai puțin eficienți din cauză că ne simțim rău, din cauză că purtăm îmbrăcăminte inconfortabilă sau a altui eveniment care ne atrage atenția în mod deosebit asupra corpului? Fie că vrem sau nu, acestea impactează atât ceea ce gândim, ceea ce simțim, cât și felul în care ne comportăm.

S-a observat că oamenii care se simt confortabil în corpul lor tind să aibă o percepție asupra imaginii de sine mai pozitivă. Atunci când corpul suferă, toate celelalte arii ale vieții noastre vor fi impactate.

Pentru a îmbunătăți relația cu corpul tău, poți alege să faci o acțiune pentru a fi mai blând cu el. Fie că alegi să dormi o oră în plus de 2 ori pe săptămână, fie că alegi să plănuiești o zi mai relaxantă sau să faci o activitate fizică ce îți place, important e să îi oferi și corpului atenție zilnică (chiar și 10 minute!).

3. Impactul încrederii în sine asupra imaginii de sine

Precum știm deja cu toții, încrederea în sine impactează considerabil tot ceea ce facem. Aceasta iese la suprafață și devine subiect de discuție doar atunci când simțim că nu o mai avem.

Fiind un subiect atât de abordat, deja știm zeci de soluții recomandate în multe materiale pe social media. Dar totuși, pentru tine ce este încrederea?

Cât valorează pentru tine? Cum te simți când o ai? Unde o simți în corp? Cum ai descrie acea stare? Ce simți că poți să faci când o ai? Cum schimbă prezența ei percepția pe care o ai asupra vieții? Cum îți schimbă imaginea de sine?

Încrederea în tine numai tu poți să ți-o dai. Oricât de mult ar putea fi amplificată de alții prin validare, când se golește rezervorul, rămâi doar cu cea creată de tine. Răspunde la întrebări și descoperă încrederea pe care deja o ai!

4. Impactul mesajului pe care îl transmiți asupra imaginii de sine

Orice mesaj conține o informație pe care ne dorim să o transmitem. Această informație poate spune multe despre ceea ce este important pentru noi, ce valorăm, ce ne animă.

Alegerea mesajului se produce în interior, aproape automat. Ține de antrenamentul nostru, în observarea propriilor gânduri, dacă alegem să îl credem, să îl spunem sau să îl folosim.

Indiferent de acțiune, fiecare mesaj are la bază un anumit set de convingeri. Acestea sunt bazate pe concluziile pe care le-am extras din diferite evenimente prin care am trecut în viață, din ceea ce am învățat sau din ceea ce ne-au spus alții.

Noi suntem singurii care aud mereu toate mesajele din minte (dialogul intern); de aceea ajungem să avem percepții distorsionate despre noi înșine. Atunci când credem toate gândurile ce ne vin, tragem rapid concluzii despre noi, care ne pot influența imaginea de sine.

Filtrarea gândurilor și alegerea convingerilor sau chiar și experimentarea unor momente funcționale ne pot oferi uneltele necesare pentru a ne feri de spam mental.

5. Impactul felului în care te prezinți în lume asupra imaginii de sine

Fiecare are o percepție asupra propriei persoane. Atunci când interacționăm cu alții, încercăm să prezentăm în afară varianta noastră care ne pune într-o lumină benefică pentru atingerea obiectivelor curente.

Fiecare are o percepție asupra propriei persoane. Atunci când interacționăm cu alții, încercăm să prezentăm în afară varianta noastră care ne pune într-o lumină benefică pentru atingerea obiectivelor curente.

Cei din exterior nu vor ști niciodată cu exactitate ceea ce simți tu în interior, decât dacă alegi să le comunici asta. Sigur, există câțiva indicatori după care ne putem orienta să „ghicim” ce se întâmplă în lumea interioară a unei persoane, dar niciodată nu putem fi 100% siguri.

Acest lucru ne oferă un grad ridicat de siguranță asupra lumii noastre interioare, oferindu-ne opțiunea de a prezenta în exterior doar ceea ce ne este benefic. 

De multe ori nu suntem conștienți de puterea noastră de a ne prezenta și alegem să răspundem automat la întrebările și cerințele celor din jur. Totuși, atunci când devenim conștienți de controlul pe care îl avem asupra felului în care ne prezentăm, ne putem schimba semnificativ viața.

Cum poți schimba felul în care te prezinți unui necunoscut?

Ca exercițiu, folosește aceste informații pentru a te gândi cum poți schimba felul în care te prezinți unui necunoscut. Cum te prezinți de obicei? Ce ai putea face diferit? Cum ai putea măsura diferența?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top