Este aproape ridicol cât de rapid și ușor putem să avem o reacție emoțională puternică și să simțim că ne scapă de sub control (să fim trigger-uiți). Tot ce e necesar este să găsim emoția potrivită, să avem arii unde lucrurile nu-s în regulă și să reacționăm imediat la disconfortul pe care îl percepem.
1. Emoția potrivită
Ca să putem fi trigger-uiți, trebuie să avem unele aspecte de viață care nu-s adresate (practic absolut orice om intră în categoria asta, pentru că mereu e ceva neîmplinit sau unde avem de lucrat).
Odată ce există o arie în care suntem nesiguri sau unde percepem o vulnerabilitate, trimitem o invitație de nerefuzat pentru triggere. Din dorința lor de a ne susține, imediat sunt acolo pentru noi, poate chiar mai devreme decât ne așteptam!
Ca să înțelegem mai bine, putem compara triggerul cu o vânătaie – este la fel de nedorită, la fel de naturală și componentele de coping sunt asemănătoare.
Când începe să apară vânătaia, nu o vedem neapărat, doar simțim zona sensibilă. Odată ce e vizibilă și colorată, nu ne putem abține să o atingem! Chiar dacă știm că o să doară, ne întrebăm cât de tare – așa că începem să-i testăm limitele, pipăind-o.
Odată ce suntem noi înșine convinși de cât de sensibilă este zona, începem să le spunem celor apropiați să aibă grijă cu atinsul pentru că avem o vânătaie. Și, bineînțeles, ei găsesc tot felul de moduri inconștiente de a ne atinge exact acolo unde ne doare. Așa ajungem furioși din cauza lor și începem să fim reactivi și să ne ferim preventiv, să ne distanțăm, ca nu care cumva să fim atinși din nou.
Chiar dacă s-ar putea să nu mai fim atinși niciodată, riscul pare prea mare, așa că ajungem să protejăm zona cu toată ființa! De acolo apare nerăbdarea, și tot verificăm stadiul vânătăii, o mai palpăm, ca să fim absolut siguri că trece. După ce a dispărut, totul revine la normal și ne comportăm ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Rar ne mai reamintim că odată am avut o vânătaie..
Precum e cu vânătăile, așa e și cu triggerele – îți sunt vizibile atunci când te doare, ceilalți ți le apasă, tu te chinui să ți le protejezi, până când decizi să te vindeci și să le dai atenția de care aveau nevoie. După ce dispar, parcă nici nu au existat, ci mai degrabă am crescut, le-am depășit.
2. Realitatea
Când privești lucrurile așa, parcă are mai mult sens; doar că triggerele sunt și pozitive. Orice lucru care ne inspiră, orice lucru care ne amuză sau bucură, orice ne înduioșează, orice ne mișcă, practic, ne triggeruiește (simțim emoție foarte puternică și reacțiile noastre nu sunt tot timpul predictibile sau controlate).
Așa că dorința noastră reală de cele mai multe ori e de fapt să fim trigger-uiți doar pe plus. Să continuie lucrurile bune pe care le simțim, dar să înceteze să existe cele neplăcute.
Este oare posibil?
Organismul are un mecanism de protecție în caz de pericol care poate să oprească percepția triggerelor: mecanismul „freeze” (îngheață) din fight-flight-freeze-fawn.
Atunci când suntem expuși la prea mulți triggeri și organismul percepe că e prea multă informație pe care nu o putem procesa sau cu care nu am putea acționa în favoarea noastră, poate să aleagă să „amorțească” percepția (numbness). Asta se poate întâmpla fie prin disocierea de corpul fizic, fie prin substanțe și alimente, sau prin comportamente de evitare.
Practic, totul decurge în mod obișnuit, doar că din cauză că mintea conștientă nu mai poate duce ceea ce se întâmplă, alegerea e oprirea temporară din procesarea emoțiilor și favorizarea unor comportamente ce întrețin starea aceasta.
Doar că asta înseamnă că nu mai simțim nici lucrurile neplăcute, dar… nici pe cele faine. Atunci când suntem în starea de „amorțeală”, în aparență lucrurile funcționează (tot facem acțiuni zi de zi), numai că nu reușim să facem un progres real sau să simțim că trăim. În starea asta avem mai mult percepția că viața trece pe lângă noi, mai degrabă ni se întâmplă, cât timp noi suntem pasivi undeva, la o distanță.
Când suntem în freeze, petrecem mai mult timp gândind decât acționând. Deși vedem multe moduri de acțiune, când încercăm să facem pașii, ne descurajăm rapid, după câteva minute de lucru și ne întrebăm ce sens are să încercăm când oricum nu va fi prea mare diferența.
În starea asta găsim tot felul de quick-fixuri, care nu adresează cauza reală (pentru că ne lipsesc informații ce le-am primi dacă nu am fi amorțiți) și simțim că nu facem rezultate reale oricât am încerca. Acest mecanism folosit în afara situațiilor de urgență cauzează mai multe probleme pe termen lung decât aparentele beneficii pe care le-am percepe pe termen scurt.
Abia când ieșim din freeze începem să mutăm munți, să acționăm masiv și să avem constant percepția că nu avem suficient timp să facem toate. Practic, am fost atât de mult timp ținuți pe loc, aproape paralizați, încât atunci când suntem eliberați facem TOATE lucrurile rapid, profitând la maxim de toate gândurile și percepțiile pe care le-am avut când eram blocați.
Deci să ne oprim din a simți triggerele nu este o soluție decât pentru cele mai urgente și periculoase situații (de genul acelora ce ne amenință viața) și e nevoie să ieșim din starea asta pe cât de repede putem, astfel încât să facem pași reali spre rezolvarea problemelor.
Care-i soluția reală?
Probabil că ai ghicit: dacă nu le putem evita, e nevoie să le înfruntăm și adresăm. Asta înseamnă să înțelegem rolurile triggerelor, să le identificăm pe cele specifice situației și să ne fructificăm vulnerabilitățile.
Atunci când ne adunăm curajul și decidem să adresăm problema, ieșim din „amorțeală”, dar și din poziția în care triggerele ne controlează acțiunile. Acesta e momentul în care ne înfruntăm frica și decidem să acționăm deși încă suntem neliniștiți în legătură cu ce se întâmplă.
Practic, atunci când ne asumăm că „da, avem niște vulnerabilități”, putem să trecem la lucru în loc să ne tot prefacem că suntem perfecțiunea întruchipată (dar pe ascuns să ne simțim ca niște impostori). Când încetăm să ne mai prefacem și luăm calea aia un pic mai lungă, care nu e ea cea mai incitantă sau ușoară, ci mai degrabă simplă, basic, dar foarte incomodă, abia atunci vin rezultatele.
Asta se întâmplă când ne amintim că efortul intențional face diferența – când mintea crede că se poate, atunci se aliază și face lucrurile să se întâmple. Așa că lucrul real este să facem mintea să creadă – și ce mod e mai potrivit decât să înțelegem rolul triggerelor?
3. Rolul unui trigger
Triggerele nu sunt acolo doar ca să ne enerveze și să ne sugereze cât de slabi suntem (deși uneori mintea ne conduce să interpretăm acest lucru..). Triggerele sunt de fapt acolo pentru mai multe motive.
De cele mai multe ori:
- să ne ajute să trasăm granițe clare,
- ca să ne sugereze prin contrast ceea ce e important pentru noi,
- să ne provoace să decidem în ce măsură drumul ales inițial era cel potrivit (să testeze angajamentul) ,
Deși mai sunt și alte motive, precum e să ne demontăm unele credințe limitative și altele, nu le vom acoperi în acest articol. Hai să le explorăm pe cele menționate anterior!
A. Să aflăm ce e important pentru noi
În general, putem stabili ce e important pentru noi din obiective, din ceea ce spunem explicit în contexte sociale și mai ales din ce observăm că reiese din acțiunile noastre concrete.
Totuși, la prima vedere, aspectele de umbră sunt ignorate. Credem că ne setăm obiectivele după ureche, că spunem lucrurile că așa ne-a venit și că acționăm pentru că așa trebuie. Dar substratul e altul:
- Obiectivele apar dintr-o nevoie sau din dorința de a experimenta ceva diferit
- Spunem ce ne dorim în contexte sociale, ca să ne poziționăm mai bine într-o relație (fie că e un aspect de putere, fie unul de conexiune)
- Facem acțiunile ce considerăm (conștient sau inconștient) că ne vor aduce beneficii, fie pe termen scurt sau lung.
Nu e nimic în neregulă cu a avea aspecte de umbră – fiecare lucru are; numai că noi nu alegem prea des să ne uităm la partea de umbră, deși ea ne urmărește tot timpul.
În acest context, triggerele apar ca să ne clarifice nevoia sau dorința, să ne facă aparent că ne dorim mai multă interacțiune în acea relație sau să ne clarificăm ce beneficii vrem să extragem. Folosindu-se de aspectele de umbră, o va face într-un mod șiret – de cele mai multe ori arătându-ți opusul.
Ca să vezi dacă acesta este scopul triggerului tău actual, poți să te întrebi:
Care e situația ce mă triggeruiește? Ce e important pentru mine și în situația asta se încalcă?
Exemplu: Te triggeruiește că un coleg se plânge că nu îi merg lucrurile la muncă, dar tu vezi că el nu e prea implicat, ci mai degrabă tu tragi mai mult să recuperezi și pentru el.
În acest context, triggerul tău îți transmite ce găsești tu important:
- fie consideri că rezultatele trebuie să fie recompensate pe măsura implicării,
- fie consideri că e important ca fiecare să-și facă la timp treaba,
- fie să ai colegi de încredere, pe care să poți să depinzi,
- fie că e mai important să faci progres și măcar să încerci decât să rămâi inactiv,
- etc.
B. Să testăm angajamentul față de un plan
Câteodată, triggerele apar ca să ne testeze angajamentul față de un plan. Fie ni se arată o scurtătură ca să ajungem mai rapid la ce ne dorim, fie apare un nou proiect/plan ce e mai atrăgător, fie apare o persoană care încearcă să ne convingă că ceea ce facem noi e greșit, fie percepem că suntem judecați de către prieteni și/sau familie.
Odată ce luăm o decizie să mergem pe un anumit drum și ne luăm și un angajament, încep să apară tot felul de situații ce ne provoacă și face schimbarea să fie din ce în ce mai dificilă. Percepția e că odată ce am decis să mergem pe un anumit drum, cu atât mai mult apar tot felul de distrageri care ne trigger-uiesc și ne fac să ne îndoim de decizia noastră.
Practic, în acest scenariu, trigger-ul vine la pachet cu îndoială în legătură cu planul propus și lipsă de încredere.
Din cauză că fiecare om are bias-uri ce provin din propriile experiențe, niciodată nu putem fi siguri că ceva e 100% așa cum ne gândim noi. Din cauza aceasta ajungem să fim atât de atenți la ce ne spun ceilalți – că poate ei văd la noi ceva ce e într-un punct orb(blindspot) al nostru.
Când luăm o decizie ca să mergem pe un drum și să facem o schimbare, realmente, nu apar mai multe situații care ne provoacă și care vor să ne îngreuneze procesul, ci doar ne sensibilizăm în legătură cu ce era deja acolo. Practic, începem să vedem conștient toți factorii ce erau deja prezenți și ne influențau înainte într-un mod inconștient.
Exemplu: Decizi să te oprești din mâncat fast food.
În acest context triggerii ce apar pot fi:
- Îți apar continuu reclame de la glovo sau bolt
- Prietenii te invită în oraș și e exact în locul care te provoacă sau acolo merg după mâncare
- Partenerul/a ți-a făcut o surpriză și ți-a cumpărat din oraș exact takeaway-ul tău preferat
- etc.
În realitate, nu au început acestea să se întâmple după decizia ta, ci erau acolo de înainte, antrenate de fostele comportamente cu care erai obișnuit. Acum că ai luat decizia diferită, ca să îți menții angajamentul, este nevoie să depui un pic mai mult efort ca să antrenezi noul comportament să devină parte din obișnuință. Triggerul în acest context doar îți arată ariile pe care trebuie să depui un pic de efort ca să se alinieze mai mult cu angajamentul și obiectivele tale.
C. Să trasăm granițe
Uneori suntem provocați atât de mult (atinși atât de mult pe vânătaie) până când ajungem în punctul în care spunem STOP în mod agresiv. Vom continua cu exemplul anterior cu fast food ca să explicăm mai ușor.
Fiecare schimbare necesită să înlocuim unele lucruri cu altele – adică să renunțăm la ceva, în favoarea la altceva. Doar că oricât de mult am privi în izolare comportamentul, ramificațiile sale sunt mereu pe mai multe arii ale vieții.
Când schimbi ce mănânci, nu doar schimbi mâncarea, ci și limitezi locurile de unde îți procurai mâncarea înainte, schimbi produsele, te informezi de rețete noi, schimbi stilul de a găti, renunți la comoditate, la niște timp, la un anumit buget de bani. Schimbi ritualurile legate de mâncare pe care le aveai cu anturajul și familia, schimbi rutina și accesul la mâncare.
Pe plan mental, schimbi ceea ce considerai „the go-to food” – felul de mâncare cel mai comod sau cel preferat, schimbi credințele legate de care e „mâncare bună, sănătoasă”, dacă e vorba de fast food – e de lucrat și dorința de autosabotare, e de lucrat cu mâncărurile ce ne ofereau confort, să hotărâm un înlocuitor la ce vom mânca atunci când vrem să ne răzvrătim și multe altele.
Deci o simplă schimbare de fapt vine la pachet cu zeci de micro-decizii zilnice, DEODATĂ! De asta este de fapt atât de dificil să menținem un comportament în mod consecvent – pentru că vine cu alte zeci de arii de care trebuie să ne ocupăm.
Triggerele ce ne împing să spunem STOP, au rolul să ne arate ariile cele mai inflamate, de care e prioritar să ne ocupăm astfel încât să ajutăm producerea schimbării.
4. Cum ne fructificăm vulnerabilitățile?
De fapt, în spatele fiecărui trigger, stă o vulnerabilitate – o vânătaie încă nevindecată. Pentru a fi mai puțin reactivi la triggere, putem să ne întrebăm de rolul fiecărui trigger, dar și să ne folosim de fiecare vulnerabilitate pe care o avem, ca să fim mai puțin trigger-uiți.
Bun – ai aflat din nou că ai cel puțin o vulnerabilitate și că e ok să simți asta! Acum că știi că le ai, trebuie să afli care-s. Nu putem face nimic cu ele dacă doar știm că există, este nevoie să le și identificăm.
Dar vom face asta în articolul următor: Cum ne fructificăm vulnerabilitățile? Vom discuta despre identificarea lor, despre pași concreți ca să ne doară mai puțin și chiar și câteva strategii ca să ne simțim mai bine chiar dacă avem și vulnerabilități.
